Vaporizarea cu plasmă: Olympus ESG 400 – tehnologie de ultimă generaţie

În Spitalul Privat Bethesda se pot efectua în condiţii de siguranţă sporită intervenţii chirurgicale pentru adenomul de prostată precum şi pentru tumorile vezicale şi prostatice utilizând cea mai nouă tehnologie cu plasmă.

ESG-400 - Vaporizare cu plasmă

ESG-400 – Vaporizare cu plasmă

Acest vaporizator cu plasmă ESG-400 a fost lansat Congresul European de Urologie de la Paris 2012. Spitalul Bethesda  este singurul spital din Moldova dotat cu acest tip de vaporizator de plasmă de ultimă generaţie. Suprafaţa postoperatorie rezultată e netedă cu minime leziuni termice de vecinătate datorită ansei în formă de ciupercă. Pentru prostatele mari diametrul ansei extins dincolo de cel al rezecţiei monopolare oferă viteza şi siguranţă, hemostază îmbunătăţită cu 3 efecte, cu reducerea la minim a sângerării intraoperatorii.

Vaporizarea cu plasma de ultimă generaţie ESG 400 cu funcţie inteligentă de pornire instantanee permite optimizarea tăierii şi a coagulării datorită unui sistem rapid de monitorizare ce asigură puterea necesară efectului tisular dorit prin măsurarea impedanţei, tensiunii şi intensităţii de 4000 ori pe secundă în ansă.

ESG 400 este mai rapid şi mai sigur decât modelul anterior UES 40 permiţând o mişcare mai uşoară în câmpul operator şi o vaporizare foarte bine controlată în orice condiţii de flux salin. Imaginea intraoperatorie e mai clară comparativ cu vaporizarea laser obstrucţionată de impulsurile specifice.

Tulburările electrolitice sunt absente, iar stimularea obturatorului e redusă.

Noua tehnologie are eficacitate superioară, siguranţă sporită şi permite recuperarea postoperatorie rapidă cu externare în 1-2 zile în adenomul de prostata precum şi în tumorile vezicale şi prostatice.

More