Mamografia

Mamografia reprezintă metoda radiologică de investigare a sânului care împreună cu ecografia mamară formează tehnicile standard de evaluare imagistică a sânului.

Mamografia este indispensabilă diagnosticului de leziune malignă, uneori fiind singura metodă de obiectivare a acestuia.

Se efectuează cu un aparat special, numit mamograf, care trebuie să îndeplinească anumite criterii fizice pentru a produce imagini de calitate, care să permită vizualizarea modificărilor subtile de structură a sânului.

Este bine de ştiut:
- mamografia este metoda de primă intervenţie în investigarea femeilor peste 40 de ani;
- se efectuează de rutină 4 expuneri (câte 2 incidenţe pentru fiecare sân);
- pentru femeile sub 40 de ani se recomandă mamografia numai dacă există suspiciuni clinice sau ecografice relevante ce necesită metode complementare imagistice pentru susţinerea diagnosticului (densitatea crescuta a parenchimului glandular face dificilă şi neconcludentă interpretarea mamografiei);
- pentru femeile care nu sunt la menopauză se recomandă investigarea sânilor (ecografic sau mamografic) în prima jumătate a ciclului menstrual (primele 10-14 zile);
- pentru femeile care necesită screening mamografic în absenţa unor leziuni mamare (de exemplu: cele cu istoric familial de cancer mamar) se recomandă ca acesta să fie făcut la 2 ani pentru doamnele cu vârsta cuprinsă între 40-49 de ani şi anual la femeile de peste 50 de ani.
Pentru doamnele sub 40 de ani se recomandă screening ecografic.
- doza de iradiere pentru efectuarea unei mamografii este foarte redusă (mai mică decât iradierea cosmică la care este expus un pasager în timpul unui zbor intercontinental).
- poate fi efectuata şi la bărbaţii care au suspiciune de tumori mamare.

More